My invisible noisy inside

︎Trailer 
Un performance de dans contemporan, o declarație a dualității umane, o analiză personală a tot ceea ce este vizibil și invizibil, zgomotos sau liniștit, prizonier sau liber în fiecare dintre noi - s-a născut la invitația Teatrului Basca din Timișoara, în contextul Festivalului in : v z b l din toamna anului 2021, după ce coregrafa Beatrice Tudor a fost invitată să răspundă laîntrebarea Ce este invizibil pentru tine? Spectacolul a avut premiera pe 16 octombrie 2021 la
Teatrul Basca.

Uneori, simt nevoia să mă ascund, să dispar ușor, temporar și să observ ce se întâmplă în lipsa mea. Uneori, aș vrea să te privesc din interior, să văd cum ți se plimbă gândurile pe chip atunci când nu știi că ești privit. Uneori, aș vrea să fiu o vată de zahăr. Lipicioasă, pufoasă roz și mult prea dulce. Uneori îmi imaginez că sunt o cărămidă în cel mai vechi zid.”

În My invisible noisy inside revărsăm în spațiu câteva din personajele pe care le conținem, pe care le ascundem în viața de zi cu zi sau pe care le dezvăluim, uneori, unor oameni speciali sau răbdători. Între timp, rămânem (in)vizibili.
Spectacolul a avut o reprezentație în data de 28 iulie 2022, la Centrul de Proiecte Timișoara, în cadrul proiectului Școala de Vară ”Cade și formare”, program dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Performeri: Beatrice Tudor și Teodor Cauș/Lavinia Urcan
Concept: Beatrice Tudor/ text: Beatrice Tudor

Compoziție muzicală: Andrei Chifu 
Sound Design: George Allen

Durata: 40 min.
Anul producției:
2021




Spectacolul următor ︎